Am avut la consultații pacienți la care, în urma testării genetice, am descoperit că prezentau două variante patogene în aceeași genă asociată cu o boală cu transmitere autozomal recesivă.
Inuitiv, concluzia poate părea clară: „Sunt două variante – deci persoana are risc crescut de a avea boala.” Însă realitatea genetică nu este întotdeauna atât de simplă.
Poziția acestor două variante – dacă sunt pe același cromozom (în cis) sau pe cromozomi diferiți (în trans) – poate face diferența între o persoană afectată și un purtător neafectat. Această clarificare este și mai importantă la persoanele presimptomatice, care încă nu prezintă semne clinice, dar pot avea risc de a dezvolta boala.
De ce testăm și părinții?
Testarea parentală nu este necesară pentru că „rezultatul copilului ar fi incomplet”, ci pentru a putea faza variantele – adică a stabili dacă ele se află în cis sau în trans.
- În unele situații, faza se poate determina direct prin analiza genetică, dacă variantele sunt suficient de apropiate și apar în același fragment de ADN („read”).
- În alte cazuri, când variantele sunt prea îndepărtate, aparatul de secvențiere nu le surprinde împreună → și atunci testarea părinților este esențială.
Aici intervine noțiunea de distanță genomică – care decide dacă putem afla direct poziția variantelor sau dacă avem nevoie de informații suplimentare de la familie.
Ce este o boală cu mod de transmitere autosomal recesivă?
Bolile cu transmitere autosomal recesive apar atunci când o persoană moștenește două variante patogene în aceeași genă – câte una de la fiecare părinte.
- Dacă există o singură variantă, persoana este purtător neafectat (carrier). Nu are boala, dar poate transmite varianta urmașilor.
- Dacă există două variante în trans, persoana este, de obicei, afectată.
De ce contează toate acestea?
Determinarea fazei variantelor este importantă pentru:
- confirmarea sau excluderea diagnosticului,
- estimarea riscului de recurență în sarcini viitoare,
- consilierea genetică a familiei,
- orientarea către tratamente sau studii clinice atunci când este cazul.
Testarea genetică a părinților nu se face la întâmplare. Ea este necesară mai ales atunci când:
- Se identifică două variante în aceeași genă,
- Gena este implicată într-o boală autozomal recesivă,
- Iar distanța genomică dintre variante este prea mare pentru ca secvențierea să arate dacă sunt în cis sau în trans.
Testarea genetică nu este doar despre ”mutații” și secvențe de ADN. Este despre oameni, familii și decizii bine informate.
În multe cazuri, doar prin testarea altor membri ai familiei putem înțelege pe deplin ce înseamnă un rezultat genetic.
Și dacă vorbim despre cupluri?
Testarea parentală pentru fazarea variantelor este doar o parte a tabloului.
La fel de importantă este și testarea genetică a cuplurilor pentru statutul de purtător (carrier screening) – mai ales înainte de planificarea unei sarcini – subiect despre care am scris într-un alt articol: Importanța testului genetic de carrier pentru riscul reproductiv la cupluri.
De ce?
- Dacă ambii parteneri sunt purtători ai unor variante patogene în aceeași genă, există un risc de 25% la fiecare sarcină ca un copil să fie afectat.
- Dacă doar unul dintre parteneri este purtător, riscul pentru un copil afectat este foarte scăzut, dar copilul poate fi purtător.
Această informație nu schimbă doar cifrele dintr-un raport – ea schimbă modul în care familiile își pot planifica viitorul, cu mai multă claritate și încredere.
Testarea genetică nu înseamnă doar șiruri de litere și „mutații” pe hârtie. Ea înseamnă oameni, familii și decizii informate. Iar uneori, răspunsurile se găsesc doar atunci când privim dincolo de o singură probă – și analizăm împreună tabloul genetic al familiei.
Ai întrebări? Ai un raport de test genetic pe care nu îl înțelegi? Sunteți un cuplu care dorește testarea genetică pentru riscul reproductiv legat de patologiile cu transmitere autozomal- recesivă? Vă aștept în cabinet!